Poate cea mai importanta relicva a istoriei care a fost pierduta in adancurile apelor a ramas orasul Atlantida, amintit de Pluto in urma cu 2.500 de ani, dar care nici pana astazi nu a fost descoperit, potrivit Listverse.
1. Structura de pe fundul Marii Galileei
In 2003, oamenii de stiinta au fost surprinsi sa descopere o structura masiva din piatra, aflata la 9 metri sub apa, pe fundul Marii Galileei. Structura este formata din roci de bazalt si are o forma conica, fiind de doua ori mai mare decat monumentul de la Stonehenge din Marea Britanie.
In cadrul studiilor realizate recent, arheologii au observat anumite caracteristici specifice locurilor antice de inmormantare sau ale unor structuri ceremoniale. Ei recunosc, insa, ca nu au mai vazut o structura de asemenea dimensiuni, iar deocamdata nu se stie cum a fost construita si nu se cunoaste cu certitudine nici scopul.
2. Anomalii circulare in Florida
O privire de sus asupra coastei Floridei din Carolina de Nord dezvaluie, in apa, niste formatiuni circulare. Scopul construirii acestora ramane un mister, desi multi cred ca ar fi vorba de un tip vechi de mormant. Structurile subacvatice ar putea data din jurul anului 8.000 i.Hr.
3. Structura in lacul Macdonald, Ontario
Scafandrii au descoperit dovezi ale trecutului Canadei in timp ce lucrau la un proiect subacvatic in anul 2005. Ei au gasit o structura din piatra, foarte ciudata, la adancimea de 12 metri.
Aceasta este o stanca masiva de peste 450 de kilograme si un timp s-a crezut ca e o formatiune naturala, pana cand geologii si arheologii au studiat imaginile. Ei au constatat ca structura este realizata de mana omului.
4. Anomalia din Marea Baltica
Structura descoperita pe fundul Marii Baltice a fost considerata OZN, un anti-submarin nazist sau pur si simplu o piatra glaciala. Anomalia sub forma unui disc a fost descoperita in anul 2012.
Exploratorii suedezi au stabilit, in urma cercetarii acesteia, ca structura ar fi o stanca glaciala, insa raman inca multe intrebari fara raspuns legate de aceasta. In primul rand, piatra nu a avut niciun fel de strat de noroi pe ea, cum este cazul tuturor rocilor gasite pe fundul marii.
Mai mult, structura, care are un diametru de 60 de metri, se sprijina de un pilon de 8 metri.
5. Misterul din lacul Baikal
Lacul Baikal din Siberia este unic in multe privinte. Este cel mai vechi, cel mai adanc si cel mai mare lac de apa dulce de pe Pamant. Depunerea de sedimente de pe fundul lacului este mai mare de 7 kilometri si multe specii de pesti care traiesc in apele sale nu pot fi gasite in alta parte in lume.
Astronautii de pe Statia Spatiala Internationala au fost uimiti sa vada o zona circulara de gheata foarte intinsa pe lac in aprilie 2009. Originea acestor cercuri ramane un mister.
6. Structura din lacul Michigan
Chiar daca Stonehenge din Marea Britanie este unul dintre cele mai cunoscute monumente istorice din lume, acesta nu este unic. Structuri similare din piatra au fost gasite in intreaga lume.
In 2007, o echipa de arheologi a descoperit pe fundul lacului Michigan o structura formata din pietre aliniate intr-un cerc, aflate la o adancime de 12 metri, despre care nu se stie mai nimic.
7. Orasul subacvatic din Cuba
O serie de structuri scufundate descoperite pe coasta Cubei in 2001 au pus la grea incercare imaginatia arheologilor si a cercetatorilor din intreaga lume. Structurile gasite sunt simetrice, avand diverse forme geometrice. Se intind pe o zona de 2 kilometri patrati si la o adancime de 700 de metri.
8. Monumentul Yonaguni, scufundat pe coasta Japoniei
De la descoperirea sa, in 1987, monumentul Yonaguni, aflat in largul coastelor Japoniei, a fost un subiect amplu dezbatut de catre oamenii de stiinta si arheologi. Multi sustin ca structura este una naturala, dar care a fost modificata de catre oameni. Constructia ar putea fi din perioada ultimei ere glaciare, in jurul anului 10.000 i.Hr.
9. Structurile de la Bimini
In timpul unor expeditii efectuate in 2006 si 2007 in apele de la Bimini au fost descoperite o serie de structuri dreptunghiulare la o adancime de 30 de metri. Acestea sunt toate aliniate in aceeasi directie, pe linii drepte si paralele. Cercetatorii au afirmat ca structurile sunt asemanatoare cu cele din Cuba. Ele ar putea exista din jurul anului 10.000 i.Hr.
10. Vechiul oras din Golful Khambhat
In mai 2001, a fost anuntata descoperirea ruinelor unui oras in apele Golfului Khambhat. Situl istoric contine foste locuinte, un sistem de drenaj, bai si o cetate care dateaza din epoca civilizatiei ce traia in Valea Indusului. Au fost recuperate artefacte datand din jurul anului 7.000 i.Hr.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu